Poate că îţi doreşti să scoţi tocul şi rama uşii vechi pentru a le înlocui cu unele noi şi moderne, sau poate că îţi doreşti să renunţi complet la uşă… Oricare ar fi motivul pentru eliminarea tocului şi ramei uşii, în general este relativ simplu să o faci, cu câteva sfaturi şi instrumente la îndemână dacă nu eşti la prima lucrare pe cont propriu prin casă.

Primul pas al manoperei va fi îndepărtarea uşii.

Ţine cont că tocul uşii poate avea diverse variaţii şi particularităţi, astfel că dacă ai vreun dubiu sau o nelămurire cu privire la îndepărtarea vreuneia dintre părţi cel mai bine ar fi să consulţi producătorul sau un constructor profesionist.

Pasul 1.Taie în jurul ramei

Procedura ideală implică scoaterea ramei şi a oricărui alt obiect decorativ înainte. Utilizează un cuţit de utilitate sau un cuţit ascuţit pentru chit, pentru a tăia în jurul marginii ramei, pe ambele părţi, ceea ce înseamnă marginea care vine în contact cu peretele şi marginea care vine în contact cu tocul.

În acest fel vei desprinde şi orice urmă de silicon, vopsea, tapet sau alte soluţii folosite pentru lipire, astfel încât rama să nu producă niciun fel de deteriorare când este desprinsă. Va trebui să te asiguri că se desprinde complet prin tăiere.

Pasul 2. Scoate rama

Foloseşte-te de un ciocan pentru a introduce uşor o daltă sau un instrument similar între perete şi rama, sau între rama şi restul tocului, până când se creează suficient spaţiu încât să poţi introduce o pârghie.

Dacă vrei să protejezi peretele sau tocul de o eventuală deteriorare, foloseşte o bosă sau un card gros pe care să ţii pârghia. Îndepărtează cu atenţie rama de pe perete, câte puţin, slăbind-o în diferite puncte până când poate fi detaşată. Dacă vrei să refoloseşti rama sau orice altă parte a tocului, ar fi bine să pui câte o etichetă pe fiecare piesă, pentru a-ţi aminti unde trebuie aşezată.

Pasul 3. Îndepărtează soluţia de etanşare şi cuiele vechi

Foloseşte o racletă pentru a netezi suprafaţa pe care a fost fixată rama, îndepărtând orice urmă de silicon sau de adeziv. Acest pas va oferi o suprafaţă mai fină, pe care poate fi reaplicata apoi orice rama sau ornament. De asemenea, scoate toate cuiele rămase.

Pasul 4. Scoate tocul

Odată ce rama este scoasă, poţi folosi aceeaşi tehnică pentru a elimina tocul. Vei avea nevoie să vezi dacă opritorul de uşa este o piesă separată sau dacă este o parte a tocului. Taie în jurul marginilor pentru a elimina vopseaua sau orice material de etanşare.

Scoate toate cuiele, apoi cu ajutorul unei pârghii scoate toate bucăţile de toc, exact în acelaşi mod în care ai procedat şi la rama. Dacă tocul are prag, acesta ar trebui să fie ultimul pe care îl scoţi. În general pragul este fixat cu un produs asemănător cu siliconul, pentru etanşare, mai degrabă decât în cuie sau în şuruburi, însă e posibil să îl scoţi în acelaşi mod ca pe restul părţilor tocului şi ramei.

Dacă ai un fierăstrău electric sau un fierăstrău cu lame adecvate pentru tăierea metalului, poţi tăia între perete şi toc pentru a elimina orice cui sau şurub, iar acest lucru îţi va permite să îndepărtezi cadrul fără a fi nevoie să scoţi cu pârghia bucată cu bucată din toc.

Pasul 5. Fă ordine în jur

Îndepărtează toate cuiele sau şuruburile rămase, iar dacă sunt blocate taie-le. Cu aceeaşi racletă cu care ai curăţat la pasul îndepărtării ramei, curăţă şi în locul tocului, pentru a te asigura că nu rămâne nicio urmă de chit sau de silicon, sau orice alt material de etanşare şi şlefuieşte uşor suprafaţa.

În acest moment ai în faţă un gol de uşă curat, gata pentru montarea unui nou toc sau a unui ansamblu complet uşa – toc.